Aceasta e exteriorizarea sentimentelor unui prieten carui nume nu voi spune.
Mi sa parut interesanta forma in care exprima ce simte, dar opinia personala o tin pentru mine.
"Amica mea
Oh, amica mea, stiu care ti-e oful, temerea. Cunosc si inteleg indeajuns de bine momentele de incertitudine prin care treci. Da, amica mea, te intrebi daca nu cumva iubirea pe care i-o daruiesti iti este intoarsa numai pe jumatate, daca inima lui nu da tot ceea ce ai vrea sa primesti. Tu dai totul, fara sa astepti, numai ca din cand in cand te intrebi intristata daca zambetele lui sunt la fel de indragostite ca ale tale, daca pulsul lui se accelereaza ca si al tau la vederea unei fotografii, sau a unui loc al vostru, sau a ta… Ti-ar placea sa-l vezi infiorat de vreo amintire comuna, dar imaginatia ta nu-l poate zugravi asa: confuzia ta plina de speranta se indoieste totusi… El nu te iubeste la fel. Alungi gandul, amica mea, incercand sa te imbeti, cum se zice, cu apa rece, apa cu gheata… Dar stii, pe inserate, cand te intinzi in patul tau, ca el mai are ochi si pentru altele, gandurile ii sunt ca pasarile calatoare. El cere ceea ce nu are sa dea, el fura de unde nu are dreptul nici sa priveasca. Amica mea, oricum, tu il intelegi, il ierti anticipat, sperand ca vreodata se va schimba. Dragostea ta, crezi, este suficienta pentru a tine vii doua focuri, asa gandesti in momente de mare optimism, sau cand il tii pur si simplu de mana, pentru ca tu speri cu o inima pura intr-o mare iubire, unica, extraordinara. Dar oare sa fie asa? Si el cunoaste toate ce-ti scriu, mai bine decat mine, isi doreste poate mai mult decat mine o iubire daruita, completa, face, mai mult decat mine. Dar pur si simplu nu poate... Ii lipseste un gest, un clic secret, o sclipire, o scanteie, se blastama, se jura, se chinuie sa le aiba, dar in zadar. Pofta niciodata nu vine mancand, iar ochii se bucura de mai intai de aratarea mancarii, iar el nu a descoperit in tine diamantul de mare pret. El te valoareaza pentru ceea ce esti, te apreciaza pentru ceea ce poti, te iubeste, intr-un fel pentru ceea ce simti, pentru ceea ce dai. Dar nu se aprinde de dorul tau fiind departe, nici nu-i suspina cugetul dupa cautarile tale. El nu simte pentru ca nu poate, te iubeste mai mult cu mintea, la modul dorit, dezirabil, al unui “trebuie” cand plin de mila, cand plin de compasiune de sine si doruri etice. El da tot ce poate dar ceea ce da este mai mult o raceala artificiala decat o iubire pasionala. El isi roaga zeii sa-i aprinda de tine, dar pamanescul il trage catre jos. Picioarele lungi si sanii albi ai pacatului il imbie mai mult decat curgerea intima a bunatatii tale. Ceea ce iti arata, prin gesturi pe care le-ai inteles la inceput ca fiind nenaturale, sau bruste, amintite anume, gesturi de o oarecare afectiune obligata, acum iti par, orbita, sclipiri ale unei aprinderi. Nu sunt asa, amica mea, tu meriti mai mult. O iubire completa, o daruire totala: tu le meriti! Caci inima ta e curata si sufletul tau e bun, sacrificiile tale sunt mari pentru si din iubire. Prietenia lui este ca alarma unui ceas pe care si-l potriveste din cand in cand, pentru a nu te uita. El are boala celui caruia nu-i e foame niciodata dar mananca la ore fixe, dozandu-si mancarea, pentru a nu muri. Pasii lui se indreapta spre nicaieri, caci sensul lumii lui sunt simturile. El nu mai crede in nimic. Pasii tai sunt increzatori si plini de speranta, caci te indrepti spre caile ceresti. In el inima nu mai bate decat cu cablurile ce o leaga artificial, in tine zvacneste puternica pofta de viata, dar nu orice viata: iti doresti iubire caci poti oferi iubire. Amica mea, curand vei fi ca el, te vei transforma in reflectarea nemaisimtirii lui. Vei uita treptat ce inseamna bucuria de a mirosi o floare sau de a saruta cu ochii limpezi. Te vei murdari de noroiul platitudinii, al vietuirii pur si simplu, fara scopuri, fara trecut, fara speranta. Inima ta se va conecta, alaturi de a lui, la aparatul obligatiei de a trai, fara a sti de ce.
Revino-ti, amica mea! Uita-l pe el si lasa-l. Nu-i lua in seama plansul, caci lacrimile lui sunt egoismul singuratatii nu al iubirii… Te va sterge din el cu repezeala si nici macar nu va avea curajul sa se supere pe tine. Nu va putea! Aminteste-ti, el nu simte! El nu poate simti, el nu poate uri, el nu poate iubi…
Numai eu cunosc frumusetea ta si o apreciez, amica mea. Numai eu te pretuiesc cu iubire, daruire si intelegere. Dar stiu, amica mea, ca roata se invarte la nesfarsit… Nu exista justitie si cu atat mai putin i se face dreptate iubirii. Nimeni nu sufera pentru ca merita. Deja simt – si ma ascund in simtiri, legandu-ma orbeste sa ma-nsel – ca te iubesc cam cat il iubesti tu pe el. Si totusi, niciodata nu voi inceta sa te astept, niciodata nu te voi uita. Caci viciul este emanarea noastra cea mai umana si din lanturile acestea nu vreau sa scap. Daca am fi impreuna, amica mea, ceea ce am scris eu despre el, ar sti altii despre tine… De aceea ma indepartez si te las, caci nimic nu se poate schimba. Nimic nu este decat cum trebuie sa fie, iar tot ceea ce se intampla nu este decat pentru ca asa s-a putut intampla, iar niciodata altfel. Candva, eliberata, intr-un tarziu, cu ochii deschisi ma vei vedea. Poate vei fi batrana pe-atunci dar imi voi pastra inima aprinsa pentru ca dragostea mea sa arda puternic oricand. Tu ma vei iubi pe mine ca intr-o revelatie tarzie iar eu voi fi al tau. Si asa, intr-o ultima ora a unei singure zile, ne vom stinge nostalgici, din amor, ca doi ibovnici uitati de lume, de timp si de ceruri, multumind pentru onoarea ce ne-a fost harazita de a cunoaste macar pentru un ceas, dragostea deplina, buna si dumnezeiasca, iubirea intreaga, curata si eterna. Si chiar batuti de trecerea anilor vom reinvia in puritate pentru o ultima clipa. Da, eternitatea unei ore… Speranta nu va muri, picioarele mele vor merge sprijinindu-se pe toiagul cu care am desenat in nisip numele tau… Nu, nu l-a sters vantul. Caci vantul este prietenul meu cel mai bun iar dragostea mea se misca, nevazuta, ca adierea lui. Te-astept, amica mea si nu ma satur sa ma gandesc cum vreodata, fruntile noastre se vor lipi, soptindu-si printre lacrimi amorul cu care viata mea ar vrea sa se incheie…"